„Machidoane, bonsoir, ce faci?”, fraza care l-a speriat pe Ianis Zicu. Amintiri din perioada Dinamo cu Cornel Dinu antrenor

„Machidoane, bonsoir, ce faci?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Zicu, fostul jucător de la Dinamo și ex-antrenor la Unirea Constanța, a povestit despre perioada în care a jucat în Șoseaua Ștefan cel Mare.

Unele dintre amintiri se refereau la apariția telefoanelor mobile, dar și a vorbelor lui Cornel Dinu care-i „hipnotizau” pe unii dintre fotbaliștii din acea vreme.

Fostul mare jucător al roș-albilor avea să câștige singurele trofee ca antrenor în cel de-al treilea mandat clubul din Ștefan cel Mare, între 1998-2001: titlul în 2000 și 2002 și Cupa României la fotbal în 2000 și 2001.

„Machidoane, bonsoir, ce faci?”, fraza care l-a speriat pe Ianis Zicu. Amintiri din perioada Dinamo cu Cornel Dinu antrenor

Între 2001-2004 a jucat și Ianis Zicu la Dinamo, de fapt prima perioadă petrecută la formația din Ștefan cel Mare. Ulterior a mai făcut-o în 206 și 2008-2011.

”Era frumos la Dinamo. Apăruseră telefoanele Alcatel. Marius avea 3! Pentru că se erau la liber, se foloseau o perioadă de timp. Venea domnu’ Dinu, Mister, cu mine nu vorbea. De ce? Păi, eram la început, nu vorbea cu cei mici, vorbea mai puțin.

Vorbea cu Marius, era titular a doua zi. Mai îmi zicea și mie, o dată la trei săptămâni: Machidoane, bonsoir, ce faci? Atât!”, a povestit Zicu.

Întrebat dacă-l băga pe teren, Zicu nu a înțeles și a replicat, pe același ton haios. ”Mă băga, mă băga în seamă. Îl sunam pe tata imediat: A vorbit și cu mine!”, a completat râzând Ianis Zicu la Digi Sport .

Apoi, după ce realizatorul emisiunii Digi Sport Special, Vali Moraru, a insistat asupra întrebării, Zicu a explicat: ”Nu, pe teren mă băga, eu am zis că mă băga în seamă mai rar. Dânsul m-a debutat, Mister! Îi port un respect deosebit”.

Ianis Zicu a antrenat anul trecut pe Farul Constanța, iar în acest sezon a demisionat de la Unirea Constanța, noua echipă înființată la malul mării.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×